Alex Pop a povestit pentru ProSport cum a ajuns să semneze cu Dinamo, una dintre revelațiile acestui sezon de Superliga.
Fotbalistul a fost atras imediat de ideea de a juca pentru „câini”, precizând că discuțiile privind o trecere la Dinamo au început în luna noiembrie.
Alex Pop a aflat spre finalul anului trecut de interesul lui Dinamo și a recunoscut că n-a ezitat vreun moment să semneze cu rivala celor de la FCSB. Asta chiar dacă fotbalistul a avut în ultima perioadă o ofertă tentantă din punct de vedere financiar și din Kazakhstan.
Totuși, trecerea sa la Dinamo n-a fost atât de simplă, în condițiile în care Unirea Dej a fost implicată și ea în transferul important făcut de roș-albi.
„Prin noiembrie mi-a zis impresarul că sunt niște discuții, tatonări cu cei de la Dinamo. De când mi-a zis chestia asta, i-am spus «ok, dă drumul la discuții. Vorbește, pentru că îmi doresc». A fost nevoie de săptămâni bune pentru negocieri. Nu doar pentru mine, ci și între cluburi să se înțeleagă. Mai ales că a fost implicat și clubul Unirea Dej în transfer. Și atunci trebuiau discutate mai multe detalii ca să se ajungă la un acord între echipe”, a dezvăluit Alex Pop, pentru ProSport.
Ajuns la Dinamo la începutul acestui an, Alex Pop se simte deja excelent în familia „câinilor”, în condițiile în care a fost ajutat să se integreze repede atât de colegi, cât și de staff-ul tehnic.
La Craiova, în primul meci oficial al lui Dinamo din acest an, Alex Pop a fost titular, dar Zeljko Kopic l-a schimbat la pauză cu Mărginean.
„Pot să spun că am fost primit extraordinar de toată lumea. M-am simțit apreciat încă de la început aici. Au venit toți la mine, m-au salutat, au intrat în vorbă cu mine. Nu m-au marginalizat, m-au băgat în gașca lor, iar cei din staff-ul tehic la fel. Se vede că le pasă de jucători să se integreze cât mai repede și cât mai bine”, a subliniat jucătorul lui Zeljko Kopic.
Pentru Dinamo urmează acum un alt meci tare, cel cu Universitatea Cluj, programat pe arena „Arcul de Triumf”.